ENET a început debranșarea asociațiilor de proprietari care au datorii mai mari de 1.500 lei, exclusiv facturile din august și septembrie care sunt în termen. Este una din măsurile luate de producătorul de energie termică pentru recuperarea creanțelor de la asociațiile de proprietari. Între timp, capitalul social al ENET va fi majorat cu circa 2,4 milioane lei astfel încât să poată fi plătită jumătate din datoria către distribuitorul de gaze naturale. După plata restanțelor către GDF Suez, centrala termică a orașului va putea funcționa pe gaze naturale astfel încât să nu existe probleme cu asigurarea căldurii și a apei calde în perioada iernii.
Majorarea capitalului social al ENET a fost aprobată în ședința de ieri după amiază a Consiliului Local Focșani. Primarul Decebal Bacinschi a explicat că aceasta este singura soluție pentru ca ENET să iasă din criză și să poată asigura servicii focșănenilor. Capitalul social a fost majorat cu aproape 2,4 milioane lei, adică aproape jumătate din datoria de 4,5 milioane lei pe care ENET o are către furnizorul de gaze, GDF Suez. Restul sumei urmează să fie reeșalonată.
Edilul a arătat că, dacă Guvernul ar fi trimis banii pe care i-au solicitat administrațiile locale, atunci nu ar fi fost probleme cu plata datoriilor către GDF. „Ni s-a spus că nu sunt bani. Abia am primit 3,5 milioane de lei săptămâna trecută și după multe intervenții. Guvernul trebuie să ne plătească subvenția de la bugetul de stat iar până atunci nu sunt bani”, a afirmat primarul Decebal Bacinschi.
Majorarea de capital a fost aprobată cu amendamentul ca ENET să realizeze cât mai rapid facturarea individuală a focșănenilor care beneficiază de serviciile societății. De altfel, cea mai mare parte din datoria populației către ENET este înregistrată la asociațiile de proprietari. Situația i-a determinat pe cei de la ENET să înceapă măsuri drastice pentru recuperarea sumelor.
Lista neagră a datornicilor
Principalul datornic al ENET, Asociația de Proprietari 167, a fost debranșat de la rețeaua de căldură și apă caldă. În total, 128 de asociații de proprietari au primit notificări de debranșare și s-a întocmit o listă cu primele 25 de asociații ce vor fi tăiate de la căldură. Principalul criteriu după care ENET a stabilit debranșarea este pragul de 1.500 de lei, exclusiv facturile din august și septembrie care sunt în termen. Astfel, mai mult de jumătate din asocia-țiile cu facturare comună depășesc pragul impus de furnizor.
În ciuda campaniei de recuperare a datoriilor de la populație demarată de ENET purtătorul de cuvânt al producătorului de energie termică, Cristina Gavrilă, susține că încă mai sunt de recuperat 6,074 milioane de lei. „S-au încasat mai mult facturi curente. De la cei care au datorii mari e greu de recupe-rat. Pentru cei cu facturi individuale s-a mers din ușă în ușă. Campania se desfășoară în continuare”, ne-a spus Cristina Gavrilă. Cu toate că și din partea asociațiilor s-a încercat o recuperare a de-bitelor în urma ședințelor cu ENET, administatorii spun că rău platnicii sunt greu de convins.
ENET și CUP, cei mai mulți datornici la utilități
Violeta Balica, președintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari, susține că în 90% din cazuri, într-o asociație sunt unu sau doi rău-platnici pentru care suferă tot blocul. „Pentru câțiva rău-platnici suferă cei mai mulți care sunt buni-platnici. Din nefericire procedurile pentru executarea celor care nu plătesc nu vin în ajutorul nostru. Procuratura spune că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru infracțiune și așa rămânem cu ei”, spune Violeta Balica.
Există cazuri nefericite în care ambii soți sunt șomeri și au copii pe care trebuie să îi trimită la școală. Cu toate că banii populației sunt din ce în ce mai puțini, în campania de recuperare s-au strâns ceva mai mulți bani pentru plata facturilor restante. „Cei mai mari datornici sunt la ENET și la CUP pentru că acestea pot fi «fentate» mai ușor. Nu pot fi debranșați individual pentru că așa a fost construcția în trecut”, ne-a mai spus Violeta Balica.