Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Alarma de gradul I a întors poliţiştii din drum


Alarma de gradul I dată de Ministerul Administrației și Internelor i-a întors din drum pe o parte dintre polițiștii vrânceni care intenționau să ajungă la mitingul de la București. Doar 40 de polițiști vrânceni s-au mai încumetat, ieri dimineață, să se urce în mijloacele de transport care îi duceau către capitală. Cei 40 au provenit atât de la Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual cât și de la ProLex.
„Numărul celor care au mers a fost mai mic decât cel inițial, deoarece am avut ceva probleme. S-a dat alarmă de gradul 0 pentru București și Ilfov și de gradul I pentru restul județelor. Mulți dintre colegii noștri au preferat să nu mai meargă de teamă să nu aibă probleme”, a spus inspectorul principal Angelin Ciobanu, liderul SNPPC – Filiala Vrancea.
Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, Marian Gruia, a anunțat în presa centrală, încă de marți seara că ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a semnat un ordin care stabilește o alarmă de gradul 0 la nivelul Capitalei și de gradul 1 la nivelul întregii țări pentru ziua moțiunii de cenzură. „Domnul ministru Igaș a semnat un ordin în această după-amiază, am fost sunați de colegii din țară. Este o alarmă de gradul 0, am înțeles, Bucureștiul și Ilfovul și de gradul 1 la nivelul întregii țări. Deja colegii noștri au fost întorși din drum cu autocarele  când se pregăteau să plece. Unii au apucat deja să plece către București”, a spus Marian Gruia.
Acesta a mai spus că un astfel de ordin a mai fost invocat la mineriadele din anii ‘99. Măsurile pentru gradul I de siguranță implică „asigurarea condițiilor strict necesare pentru sporirea vi-gilenței și eficienței în executarea misiunilor permanente”. De asemenea, gradul I înseamnă îndeplinirea misiunilor temporare, determinate de evoluția evenimentelor, în timp cât mai scurt și sunt prevăzute „asi-gurarea continuității condu-cerii unităților implicate în afara orelor de program în unitate, întărirea serviciului de zi, precum și asigurarea permanenței la domiciliu a cel puțin o treime din efectivul fiecărei unități”. Polițiștii vrânceni care, totuși, au reușit să ajungă la București, au protestat împotriva reducerilor sala-riale și a condițiilor de muncă. De asemenea, printre revendicări s-a  numărat și indicele de salarizare a agenților de poliție care este cuprins între 1,90 și, după 30 de ani de muncă, ajunge la 2,60. Ei au cerut ca indicele de salarizare să fie cuprins între 2 și 3,50.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?