Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Sute de mii de dosare depozitate în condiţii improprii


Sute de mii de dosare zac înghesuite la subsolul Tribunalului Vrancea, într-o arhivă care nu mai corespunde actualelor necesități ale unei instanțe moderne. Până la acest moment, numai pe rolul Judecătoriei Focșani au fost înregistrate de la începutul anului și până în prezent peste 16.000 de dosare noi, care sunt păstrate în arhiva de la parterul instanței. Chiar dacă s-au făcut investiții în ceea ce privește mobilierul din arhivă în urmă cu câțiva ani, numărul mare de dosare cu care sunt asaltate instanțele în ultimii ani, face ca investiția să pară o nimica toată.

Cele mai vechi dosare care sunt păstrate în arhiva Tribunalului și a Judecătoriei Focșani datează din 1990. Documentele anterioare acestui an au fost predate la Arhivele Statului. Până în urmă cu cinci ani, existau încă în arhiva clădirii de pe strada Cuza Vodă din Focșani, documente din 1887. Dacă în anii trecuți se ajungea în decembrie cu 12.000 de dosare noi intrate numai la Judecătoria Focșani, anul acesta s-a ajuns la peste 16.000 în luna octombrie. Probabil la finele anului, pe rolul instanței locale se va ajunge la 20.000 de dosare noi, intrate numai anul acesta. Zilnic pe rolul Judecătoriei Focșani intră în medie 80 de dosare dar sunt zile în care această cifră este cu mult depășită, ajungându-se și la 140 de cauze nou înregistrate. Subsolul Tribunalului Vrancea unde este și arhiva Judecătoriei, duhnește de istoria unor oameni care au călcat prin sălile de judecată. Timpul și-a pus amprenta pe clădirea de o sută de ani, unele încăperi de la subsol devenind în timp improprii pentru depozitarea dosarelor vechi. „Spațiile sunt improprii, este umezeală iar numărul dosarelor crește de la an la an. La noi, un fond arhivistic trebuie să stea 30 de ani. Până acum cinci ani aveam dosare din 1887.  În urmă cu trei ani s-a făcut o investiție în mobilier nou, dar nu mai corespunde. La ora asta avem aproape 17.000 de dosare nou intrate și suntem abia în octombrie”, a declarat grefierul-arhivar șef, Sorin Dima, de la Judecătoria Focșani.

***
Arhiva unei instanțe este primul compartiment în care justițiabilul ia contact cu actul de justiție. Zilnic, trec pragul arhivelor zeci de persoane. Unele vin să studieze dosare iar altele pentru copii de documente. Din păcate, personalul care lucrează la acest compartiment mai are și alte atribuții și în unele momente din zi, se supraaglo-merează. „Poate ar fi de dorit ca să fie o persoană care să se ocupe exclusiv de programul cu publicul, ca să se poată eficientiza activitatea. Arhiva este practic biblioteca instanței. La arhivă se găsesc re-gistrele informative sau opisurile alfabetice în care se ține evidența părților în dosare. Tot la acest compartiment se găsește și condica de soluții a ședințelor de judecată”, a precizat judecătoarea Andreea Pascaru,  purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Focșani. La arhiva instanței schema de personal este completă dar uneori nici așa nu mai fac față, din moment ce dosarele se înmulțesc și volumul de muncă crește iar salariile celor care lucrează cu dosarele sunt mai mici decât ale grefierilor de ședință. În contradictoriu cu clădirea veche vin acum depozitate și înregistrările audio ale ședințelor de judecată în materie penală. „Înregistrările astfel efectuate sunt transferate pe suporturi electronice de stocare (DVD), a căror evidență este ținută de grefierul șef de secție. Suportul înre-gistrării se păstrează în arhiva instanței timp de 3 ani”, a declarat Carmen Danțiș, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?