Åase persoane au ajuns, în cursul zilei de joi, la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, cu diferite contuzii și traumatisme provocate în urma unor agresiuni. Cinci bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 16 și 52 de ani au suferit diferite traumatisme cranio-cerebrale, cranio-faciale, toracice și multiple plăgi și contuzii. Toți pacienții au primit îngrijiri medicale din partea medicilor de la UPU, dar au refuzat internarea. Aproximativ 20 de persoane au ajuns în această săptămână la UPU, în urma unor agresiuni. Potrivit medicilor, numărul persoanelor care ajung la UPU a crescut în ultima perioadă, înre-gistrându-se o creștere și față de aceeași perioadă a anului trecut.