Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Alcoolul este mai nociv decât heroina


Alcoolul este mai nociv decât o serie de droguri ilegale puternice, printre care și heroina, dacă ținem cont de efectele pe care le are asupra individului dar și asupra societății, conform unui studiu publicat în numărul de luni al revistei medicale britanice The Lancet, transmite AFP.
Studiul, realizat de Comisia științifică independentă asupra drogurilor (ISCD), a ajuns la concluzia că actualul sistem de evaluare și clasificare a drogurilor în funcție de pericolul reprezentat de acestea trebuie modificat pentru că nu evaluează corect cât de nocive sunt acestea.
Autorii studiului s-au declarat de acord cu alte cercetări realizate în acest domeniu și conform cărora alcoolul trebuie considerat un drog puternic în cadrul unor politici de sănătate publică ‘valabile și necesare’. Experții care au participat la studiu și-au creat propria metodă de evaluare a drogurilor și au studiat efectele negative ale acestora asupra organismului uman, dar și costurile pentru societate ale consumului acestor droguri – în special în ceea ce privește cheltuielile sistemului medical dar și pentru sistemul penitenciar. Droguri puternice precum heroina sau crack-ul (derivat din cocaină) sunt printre cele mai mortale, însă dacă ținem cont de efectele asupra societății, alcoolul este mult mai periculos, fiind urmat de heroină și de crack, conform studiului. Pe o scară a pericolului pentru sănătate și societate de la 0 la 100, alcoolul a fost evaluat la valoarea 72, heroina la 55 și crack-ul la 54.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?