„20 de luni de Guvernare Boc. Dezastrul economiei în cifre”, aceasta este denumirea unei analize efectuate de Grupul de Investigații Politice (GIP) și Institutul pentru Liberă Inițiativă (ILI), care a urmărit evoluția principalilor indicatori macroeconomici în primele 20 de luni ale guvernării Boc (ia-nuarie 2009 – august 2010). Analiza se bazează exclusiv pe datele oficiale ale Institutului Național de Statistică, Băncii Naționale a României și Ministerului de Finanțe.
Acestea arată că numărul salariaților s-a diminuat cu 515.300 de persoane din decembrie 2008 până în august 2010. Interesant este faptul că singura lună în care numărul de salariați a crescut, datorită angajărilor în sectorul public, a fost luna ianuarie 2009, prima lună a guvernării Boc.
Rata șomajului a crescut de la 4,4% la 7,4% în perioada decembrie 2008- august 2010 iar salariul mediu real a scăzut cu 7,2% din august 2008 până în august 2010. Cele mai mari scăderi ale puterii de cumpărare s-au înregistrat în învățământ (-32%), în administrație publică și apărare (-28,5%) și în sănătate și asistență socială (-24,9%).
Toate acestea au dus la creșterea restanțelor la creditele în lei de la 2,2% în decembrie 2008 la 9,4% în septembrie 2010, iar ponderea creditelor restante în valută a crescut de la 0,9% la 6,4%.
În condițiile în care deficitul bugetar a ajuns la 7,4% din PIB în 2009, față de 4,8% cât era în 2008, investițiile publice au scăzut cu 28% în perioada ianua-rie- septembrie 2010, față de perioada similară a anului 2009, iar achizițiile pu-blice nu au fost reduse așa cum a promis Guvernul Boc ci au crescut cu 1,3%, cum crede primul ministru că se va reuși o creștere a sala-riilor în 2011?