În urmă cu o sută de ani, rușii purtau doliu după scriitorul Lev Tolstoi, mort după multe zile de rătăcire. Dar acest pacifist, ostil oricărei forme de guvernământ, este astăzi mai puțin celebrat în Rusia modernă decât în Occident, relatează agenția de presă elvețiană ATS. Marcarea a o sută de ani de la moartea sa, survenită la 20 noiembrie 1910, nu a fost comemorată la înălțimea statutului de scriitor în literatura mondială. âEl deranjează la fel ca în urmă cu un secol. Pentru comemorarea morții sale, trebuie să se reflecteze la ceea ce a făcut Rusia în o sută de ani, ceea ce nimeni nu vrea să facăâ, declară Pavel Bassinski, autor al unei recente cărți asupra circumstanțelor morții sale. Fugind de soția sa și de domeniul de la Iasnaia Poliana, la sud de Moscova, unde el se născuse în 1828, Lev Tolstoi, 82 de ani, a rătăcit de la o mănăstire la alta înainte de a cădea bolnav și a muri în mica gară Astapovo, la o sută de kilometri de acolo. În ajunul Primului Război Mondial, al Revoluției bolșevice și războiului civil, moartea scriitorului a fost un simbol al destinului Rusiei, subliniază directorul muzeului Tolstoi din Moscova, Vitali Remizov. Un muzeu re-novat urmează a fi deschis la Astapovo, un documentar este prevăzut la un canal cultural, precum și un colocviu internațional. Dar evenimentul rămâne în afara orelor de mare audiență și nicio retrospectivă nu are loc în principalele muzee. Singurul film rulând la Moscova /âTolstoi, ultima toamnăâ – âThe Last Stationâ în original, de Michael Hoffman/ a fost turnat de Hollywood. Rusia, care în trecut a cheltuit milioane pentru a finanța filme istorice, nu este interesată de subiect. În schimb, este altfel pentru Pușkin. âAstăzi, Tolstoi este mai popular în Occidentâ, spune Vladimir Tolstoi, descendent al scriitorului, care conduce muzeul instalat la Iasnaia Poliana. Comparat cu Pușkin, poetul onorat al cărui bicentenar a dat loc în 1999 unor comemorări grandioase, Tolstoi suferă în Rusia de statura sa de moralist.