Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Rugbistul Dragoş Dima, mândria judeţului


Sâmbăta trecută, echipa națională de rugby a României a câștigat al doilea meci cu echipa similară a Uruguayului, 39-12, și a reușit frumoasa performanță de a se califica pentru a șaptea oară consecutiv la Cupa Mondială, competiție care se va desfășura în toamna anului 2011, în Noua Zeelandă. La startul turneului final de la anul se vor aduna 20 de formații care vor fi împărțite în patru grupe a câte cinci echipe, naționala țării noastre urmând să evolueze în compania omoloagelor din Scoția, Argentina, Anglia și Georgia, aceasta fiind și ordinea jocurilor din prima fază a competiției. România face parte dintr-un club select de 12 echipe care au participat la toate edițiile Cupei Mondiale, iar performanța de sâmbăta trecută este cu atât mai importantă pentru vrânceni cu cât unul dintre jucătorii care au pus umărul la această calificare s-a lansat în marea performanță la Focșani. Acesta este Dragoș Dima, cel mai important jucător din istoria rugby-ului vrâncean și legitimat în prezent la Blagnac (Franța). Dragoș Dima și-a început cariera la Focșani sub îndrumarea profesorilor Viorel Ion și Eusebiu Bâznă. Echipa Liceului cu Program Sportiv a cucerit în perioada anilor 1990 multe medalii în cadrul campionatelor naționale.
„Trebuie să recunoaștem că această performanță este deosebită și să menționăm că, în pofida vicisitudinilor economice sau de altă natură, tehnicienii care lucrează în acest sport au găsit resursele de a pregăti o echipă națională capabilă să ne reprezinte la cel mai înalt nivel. La Cupa Mondială facem parte din grupa B, una foarte puternică, cu echipe care au rezultate remarcabile pe plan mondial. Ceea ce este de remarcat și îmbucurător pentru iubitorii sportului din Vrancea este faptul că o contribuție remarcabilă la calificarea echipei noastre la Cupa Mondială și-a adus-o și Dragoș Dima, sportiv descoperit și format la Liceul cu Program Sportiv Focșani de-a lungul ultimilor ani. Astfel, munca asiduă depusă de-a lungul anilor de antrenorii acestui club pentru a descoperi și pregăti rugbiști de mare valoare se vede răsplătită acum”, a declarat antrenorul de rugby Viorel Ion (LPS Focșani).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?