Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

„Hristos se naşte. Slăviţi-l!”


La Casa de Cultură „Tudor Vornicu” din Adjud va avea loc, pe 18 decembrie, începând cu ora 15.00, un concert-concurs de colinde intitulat „Hristos se naște. Slăviți-l”. Evenimentul va conține două secțiuni și anume: artă creștină, unde se vor premia picturi de icoane cu tehnică la alegere, și interpretare de colinde tradiționale. Evenimentul este organizat de Protoieria Adjud, în colaborare cu Primăria Munici-piului și cu sprijinul Casei de Cultură din localitate. La concurs vor participa elevi din Adjud și localitățile limitrofe, precum: Ruginești, Păunești, Ploscuțeni, dar și din alte localități vrâncene: Negrilești, Bătinești, Fitionești. Juriul va fi format din reprezentanți ai Inspectoratului Åžcolar Județean, Primăriei Adjud, Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei și ai cotidianului „Monitorul de Vrancea”.
Elevii participanți, care vor obține cele mai bune rezultate, vor fi premiați cu diplome și premii constând în cărți, icoane, calendare ortodoxe și dulciuri, oferite de sponsori locali. Premierea va avea loc la sfârșitul concursului, într-un cadru festiv. Totodată, evenimentul va oferi prilejul strângerii de fonduri pentru copiii defavorizați, în special cei abandonați, așa că organizatorii invită populația în număr cât mai mare pentru a lua parte la spectacol, intrarea fiind liberă.
Aceasta este cea mai bună ocazie de a oferi un zâmbet de Crăciun celor necăjiți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?