Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790

Programul instituţiilor publice, de Crăciun


Bugetarii nu vor avea zile libere de Crăciun, dat fiind că sărbătoarea pică într-o zi de sâmbătă, care oricum era nelucrătoare.
Programul instituțiilor vrâncene cu atribuții în domeniul sanitar în perioada Crăciunului, va fi normal, la fel ca în celelalte zile ale anului. Astfel, Casa de Asigurări de Sănătate va avea program normal, de luni până joi, de la orele 8.30 la 14.00, vinerea nefiind program de lucru cu publicul. La Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani se va asigura asistența me-dicală continuă, la fel ca și  la Unitatea de Primire Urgențe.
Farmaciile din Munici- piul Focșani au programe diversificate. Anumite farmacii nu vor lucra în prima și a doua zi de Crăciun, iar altele vor avea program de week-end, de la ora 8.00 până la 13.00. Singura farmacie din Focșani care va avea program non-stop este Farmacia 24, situată pe Bulevardul Unirii.
Persoanele care au treabă la Primăria Focșani, Casa Județeană de Pensii, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenția Județeană de Prestații Sociale sau Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă pot merge la sediile acestor instituții, în orice zi, programul fiind normal. Astăzi, fiind vineri, se lucrează cu program scurt, până la amiază.
Microbuzele societății de Transport Public Local Focșani vor circula astăzi, 24 decembrie, după programul normal. Pe 25 decembrie nu vor circula deloc, urmând ca pe 26 decembrie să circule după programul de duminică, după care se va relua programul normal, până pe 31 decembrie. În funcție de numărul de călători, se vor suplimenta sau nu unele curse. Pe 1 ianuarie 2011, microbuzele nu vor circula, pe 2 ianuarie programul va fi între orele 8.00-20.00, iar din data de 3 ianuarie programul va intra în normal.
Focșănenii trebuie să-și facă din timp cumpărăturile din Piața Moldovei, care va fi închisă pe 25 și 26 decembrie, dar și pe 1 ianuarie 2011. Între 27 și 31 decembrie va fi program normal, la fel și începând cu data de 2 ia-nuarie 2011. Potrivit reprezentanților Administrației Piețelor, programul va fi pliat și în funcție de afluxul de clienți.
Administrația Financiară va avea program normal astăzi, iar pentru săptămâna viitoare urmează să se primească dispoziții de la Ministerul Finanțelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?