Medaliile obținute în acest an de secția de rugby a Liceului cu Program Sportiv Focșani (n.r. bronz pentru echipa Under 19 și bronz pentru Naționala României la Campionatul European din Belgia) au făcut Federația Română de Rugby să-i includă la nominalizările pentru „juniorul anului” pe doi sportivi focșăneni. Marian Gorcioaia și Vasilică Pașcu se află printre cei șase juniori care au avut evoluții bune cu echipele de club, dar și pentru Națională. Cel mai bun tânăr jucător al anului 2010 poate fi votat pe site-ul Federației până astăzi, iar procedura prin care se va stabili câștigătorul acestui premiu este identică cu cea pentru antrenorul anului sau jucătorul anului.