Ministerul Justiției (MJ) a aprobat, la finele anului trecut, reamenajarea clădirii fostului Bancorex unde în viitor vor funcționa Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani. La începutul acestui an se va demara procedura de achiziție a lucrărilor de execuție, după cum spun oficialii instanței. Clădirea fostului Bancorex, care este o soluție provizorie până la construcția unui Palat de Justiție, a fost dată în folosință gratuită Tribunalului Vrancea de către Consiliul Județean Vrancea. În privința construirii unui Palat de Justiție în Vrancea, se discută de elaborarea unui proiect de hotărâre de Guvern prin care să se aprobe transmiterea imobilului în suprafață de 11.338 metri pătrați situat în municipiul Focșani, strada Lupeni numărul 7, din domeniul public al județului Vrancea și administrarea Consiliului Județean, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Justiției, în schimbul imobilului situat în Focșani, strada Cuza Vodă numărul 8, care ar urma să treacă din domeniul public al statului și administrarea MJ în domeniul public al județului și administrarea Consiliului Județean. Consiliul Județean Vrancea a aprobat deja, prin hotărâre, acest transfer. În prezent, Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani își desfășoară activitatea în clădirea situată pe strada Cuza Vodă din Focșani, clădire încadrată în clasa de risc seismic 1.