Medicii de la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani au lucrat la foc continuu și în week-end-ul ce tocmai a trecut. Aceștia au acordat asistență medicală unui număr de 326 persoane, care s-au prezentat la UPU cu diverse probleme. Ponderea cea mai mare o dețin victimele agresiunilor, prezentându-se 11 persoane care au suferit diverse traumatisme și contuzii, urmate de persoanele care au încercat să se sinucidă. Acestea au fost patru la număr, ele ingerând voluntar medicamente ori diverse substanțe toxice pentru a încheia socotelile cu viața.
În week-end-ul ce tocmai a trecut, a fost liniște pe șoselele județului, ajungând la UPU doar două victime ale accidentelor rutiere, care nu au necesitat internare în secțiile de profil ale Spitalului Județean. Restul persoanelor care s-au prezentat la UPU în zilele de sâmbătă și duminică au necesitat terapie de urgență pentru diverse probleme de sănătate. Medicii numesc cazurile venite la UPU în week-end „patologia de petrecere a timpului liber”, majoritatea fiind asociate consumului de alcool.