Luni și marți, hotelul „Helen” din comuna Măgura (Bacău) a găzduit reuniunea conducerii FRF cu membrii afiliați din județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea (reprezentat de cluburile CSM 2007 Focșani și FC Panciu), Galați, Covasna, Harghita. Au fost prezenți 37 dintre cei 41 de membri afiliați de pe raza celor 10 județe participante la consfătuire. A fost făcută o informare referitoare la activitatea curentă a FRF, cu proiectele existente și cele de viitor.
Președintele FRF, Mircea Sandu a anunțat că România intenționează să-și depună candidatura pentru organizarea turneului final al Campionatului european din 2024, în parteneriat cu Ungaria, în acest sens existând sprijinul Consiliului Investitorilor Străini.
Conducerea Federației a insistat pe necesitatea dezvoltării infrastructurii. „Sperăm ca și Guvernul să se implice astfel încât acest proiect să se concretizeze. E nevoie, în principal, de stadioane, autostrăzi, aeroporturi și hoteluri”, a punctat președintele FRF, Mircea Sandu.