Vremea a mai făcut o victimă. Deși temperaturile exterioare au mai crescut, o femeie de 72 de ani, din Popești, a ajuns la spital cu hipotermie. Bătrâna a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” miercuri. Femeia, care mai are și o tumoare la sânul stâng, a suferit degerături de gradele I și II la ambele picioare. După ce a primit îngrijirile medicale necesare, femeia a fost internată la Secția de Te-rapie Intensivă a spitalului și se află sub stricta supraveghere a medicilor.
Tot în cursul zilei de miercuri, la UPU a ajuns un bărbat de 62 de ani, din Botoșani, care suferea de degerături cu cangrenă la piciorul stâng, vechi de trei săptămâni. După ce a pri-mit îngrijirile medicale necesare, bărbatul a fost internat la Secția de Chirurgie a Spitalului Județean. Medicii recomandă evitarea expunerii la temperaturi foarte scăzute, pentru a preveni hipotermia și degerăturile, iar cei care sunt nevoiți să efectueze activități afară, trebuie să se îmbrace gros.