Din rațiuni de economisire a fondurilor alocate pentru întreținerea sa din bugetul Uniunii Europene, președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a anunțat că intenționează să zboare la clasa economic cât mai des posibil. Åi ca o demonstrație a faptului că se ține de cuvânt, președintele UE s-a deplasat luni de la Bruxelles la Varșovia cu o cursă a companiei aeriene poloneze LOT, ocupând un loc la clasa economic și nu la business class, așa cum îi pretinde rangul. Anul trecut, Van Rompuy a fost foarte criticat pentru faptul că, în luna august, s-a folosit de mașina de serviciu pentru a se deplasa împreună cu soția, copiii și doi nepoți de la Bruxelles la aeroportul Charles de Gaulle din Paris și înapoi, în vacanța de vară. În replică la acest val de cri-tici, un reprezentant al președintelui Consiliului European a afirmat că acesta a recurs la mașina oficială din motive de siguranță și nu din proprie inițiativă. Deputata Franziska Brantner a catalogat, la rândul său, gestul lui Van Rompuy drept âinacceptabilâ, spunând ca âi-ar fi fost mai ușor să facă drumul până la Paris și înapoi cu trenulâ.