Vasile Boțu, bărbatul acuzat de violarea propriului fiu vrea să fie judecat în stare de libertate până ce instanța se va pronunța cu privire la vinovăția sa. Inculpatul a formulat recurs după ce magistrații Judecătoriei Focșani au decis, săptămâna trecută, menținerea stării de arest. „Vreau să fiu judecat în libertate până instanța se va pronunța pe fond. Nu sunt vinovat și o să demonstrez. În 29 de ani nu au mai fost asemenea probleme”, a spus Boțu, judecătorilor completului de recurs. Apărătorul său a spus chiar că încheierea de ședință prin care a fost menținută starea de arest este nelegală și netemeinică și a propus revocarea măsurii arestului preventiv. Avocatul a spus că nu există probe că punerea în libertate a lui Boțu ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică, cu atât mai mult cât singurele probe sunt declarațiile fiului cunoscut cu probleme de natură psihică. În cadrul discuțiilor, procurorul de ședință a reiterat situația de fapt care a dus la luarea acestei măsuri împotriva inculpatului. Procurorii spun că sunt probe care îl incriminează pe bărbat, deși acesta nu recunoaște. Raportul medicului legist arată că băiatul avea leziuni în zona anală. Vasile Boțu are 53 de ani și nu este străin de legea penală. Anul trecut a mai fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare fiind acuzat de alte infracțiuni de violență, respectiv vătămare corporală. În prezent, de băiatul lui Vasile se îngrijesc rudele. Oamenii din localitatea Spulber spun că inculpatul ar fi fost cadru militar la o unitate din Buzău. Acesta ar fi rămas fără soție care a decedat în urmă cu mai mulți ani. Are mai mulți copii dar nu ar avea o relație bună cu aceștia. Oamenii legii au intrat pe fir după ce tânărul a spus rudelor și vecinilor la ce a fost supus. În data de 16 decembrie 2010, împotriva lui Vasile Boțu s-a luat măsura arestului preventiv și ieri, magistrații Tribunalului Vrancea au decis ca recursul bărbatului să fie respins și ca acesta să rămână în continuare în arest.