Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a semnat, ieri, contractul de proiectare și execuție pentru un lot de șapte străzi situate în centrul municipiului. Lucrările vor fi realizate pe străzile Popa Șapcă, George Coșbuc, Teiului, Dornișoarei, Fundătura Dornișoarei, Ghica Dorinel și Gheorghe Magheru. „În valoare de aproximativ 3 milioane lei, contractul obligă începerea execuției lucrărilor în luna martie a anului viitor. Continuăm să credem în ceea ce facem, indiferent de opoziție și barierele ivite”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Focșani. Acest lot face parte din cele 49 de străzi unde vor fi demarate lucrări pe parcursul anului viitor, în funcție de finalizarea documentațiilor și a procedurilor de achiziție publică. Deja municipalitatea a anunțat toți deținătorii de rețele de comunicații electronice că au obligația să execute până în luna martie 2018 sau să realizeze în mod coordonat cu Primăria Municipiului Focșani, lucrările de instalare, întreținere, înlocuire sau mutare a rețelelor de comunicații electronice.