Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

A crescut numărul virozelor respiratorii


Din cauza vremii geroase din ultimele zile, numărul afecțiunilor respiratorii a crescut la Spitalul din Adjud. La Unitatea de Primire Urgențe s-au prezentat, de miercuri până astăzi, 300 de pacienți dintre care cei mai mulți cu afecțiuni respiratorii. În general, copiii cu vârste cuprinse între 1 și 14 ani au acuzat simptome specifice virozelor respiratorii. Potrivit medicilor, cei mici sunt mai  sensibili la contractarea virozelor respiratorii, în primul rând pentru că la ei nu s-a dezvoltat complet rezistența la majoritatea virusurilor, dar și datorită faptului că tind să petreacă mult timp împreună cu alți copii și nu sunt întotdeauna atenți    să-și spele mâinile sau    să-și acopere gura când tușesc sau strănută. Vremea rece a mai favorizat apariția sau declanșarea bolilor cardiace, a accidentelor vasculare și a hipertensiunii arteriale. Aceste boli s-au manifestat îndeosebi la persoanele cu vârsta de peste 50 de ani. Pe lângă acestea, la UPU Adjud s-au mai prezentat persoane cu colici biliare declanșate de la consumul exagerat de mâncare. Unii dintre acești pacienți au rămas internați în spital, iar alții au fost externați imediat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?