Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Divorţul este mai ieftin la Primărie


Consilierii locali focșăneni au aprobat, aseară, o taxă de divorț de 500 lei pentru cuplurile care vin la oficiul de stare civilă. Inițial, consilierii au intenționat ca taxa să depășească 2.000 de lei însă s-au răzgândit când au aflat că notarii publici au un tarif de 620 lei. Tot în cadrul ședinței de ieri seară, consilierii au aprobat o taxă de 200 lei pentru focșănenii care doresc să își schimbe numele. Introducerea taxei a fost justificată prin numărul mare de cetățeni care cer schimbarea numelui din Cristinel în Chirs sau din Aurica în Aura, au precizat reprezentanții Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor. Totodată, în ședința ordinară s-a stabilit taxarea pentru eliberarea sau avizarea anuală a autorizației privind desfășurarea activității de alimentație publică – baruri și restaurante la 500 de lei.
Această taxă îi vizează pe proprietarii de baruri din spălătoriile și service-urile auto din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?