Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Tineri prinşi la furat de combustibil


Doi tineri, care nu mai aveau benzină în rezervorul mașinii pe care o conduceau, au fost surprinși de polițiștii focșăneni chiar în timp ce scoteau, cu spor, carburant din rezervorul unui autoturism parcat pe o stradă din Focșani.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1.00, o patrulă mixtă de ordine publică a identificat la intersecția străzilor Mitropolit Varlaam cu Bucegi, doi tineri care scoteau carburant din rezervorul unui autoturism ce aparține unei focșănence. Întrebați de polițiști cum se numesc, cei doi tineri au dat date false, în speranța că vor scăpa basma curată.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că cei doi sunt Daniel Eduard Constantin, de 24 de ani, și Bogdan Ionuț Dediu, de 18 ani, ambii din Vânători. Cei doi au venit la Focșani cu o mașină și, pentru că rezervorul acesteia se cam golise, s-au gândit să-l umple fără să plătească combustibilul. În urma ve-rificării mașinii lor, polițiștii au găsit în portbagajul acesteia mai multe bunuri, respectiv seturi de chei și altele. Tinerii nu au putut justifica proveniența bunurilor.
În urma verificărilor polițiștii au stabilit că înainte de a sustrage benzina din rezervor, cei doi au mai forțat și portbagajul unui autoturism, iar de acolo au furat bunurile găsite în mașina lor.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?