Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Larry, felina angajată pentru a stârpi rozătoare


În Downing Street nr 10, a fost ‘’recrutată’’ o felină sub numele de Larry, în urma observării de rozătoare. O ‘’fiară politică’’ nouă se alătură astfel cercului interior al premierului britanic David Cameron, cu autorizația de a ucide, scrie ziarul britanic The Guardian în ediția de luni. După ce camerele TV au captat imaginea unei rozătoare gonind prin reședința premierului, cel puțin de două ori în ultima lună, Downing Street a confirmat că se impune aducerea unei feline pe post de factor de descurajare. Deși identitatea pisicii sau a motanului nu a fost dezvăluită luni, unele relatări au dat de înțeles că ‘’recrutul’’ răspunde la numele de Larry, fiind un fost rezident al adăpostului ‘’Battersea Dogs and Cats Home’’. Sosirea felinei la reședința premierilor britanici dă înapoi ceasul în era pre-Nou Laburism. Motanul Humphrey a fost retras în 1997, la scurt timp după sosirea lui Tony Blair și a familiei sale în Downing Street. Cherie Blair a negat relatările potrivit cărora de vină era motanul dolofan alb-negru, în timp ce un parlamentar conservator a cerut dovada că acesta a rămas în viață. Presa au fost ulterior invitată la o proprietate din sudul Londrei, unde Humphrey a fost fotografiat. Motanul a murit în 2006 din cauza unei afecțiuni la rinichi. Predecesorul său, Wilberforce, s-a aflat în serviciul a nu mai puțin de patru premieri și se spune că cina cu sardine rusești, cumpărate pentru el de Margaret Thatcher. Până acum, cea mai recentă pisică oficială din Downing Street a fost Sybil, care a avut o vi-ziune intimă asupra crizei financiare din 2008, la nr.11, după ce a fost adusă din Scoția de fostul ministru britanic de finanțe Alistair Darling.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?