Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Trafic blocat pe Ojdula


Vrâncenii care au circulat, ieri dimineață, pe drumul național DN 2 D pentru a ajunge în județul Covasna au fost nevoiți să tragă pe dreapta din cauza unui tir răsturnat pe drum. Potrivit centrului Infotra-fic din cadrul IGPR, circulația a fost întreruptă în jurul orei 6.00, din cauza unui autotren care a derapat, pe fondul neadaptării vitezei în curbă.
La scurt timp, conducătorul unui alt tir care venea din sens opus a frânat brusc, iar autovehicu-lul a ieșit parțial în afara părții carosabile. Operațiunile de tractare au durat mai bine de o oră iar traficul rutier a fost reluat începând cu ora 7.15. Astfel, vrâncenii care s-au aflat în tranzit nu au avut încotro și au așteptat mai bine de o oră până la remedierea situației.
Dat fiind faptul că vremea s-a înrăutățit, polițiștii au și câteva recomandări pentru participanții la trafic. Astfel, este recomandat ca șoferii să adapteze viteza la condițiile de drum, să nu bruscheze comenzile autovehiculului, să se asigure temeinic înaintea efectuării manevrelor în trafic, să folosească luminile de întâlnire, ziua, pe toate categoriile de drumuri și să mărească distanța de siguranță în mers între autovehicule. Totodată, frâna de motor trebuie folosită cu precădere mai ales pe suprafețe carosabile alunecoase.
Deși vremea s-a înrăutățit iar primii fulgi de nea au început să cadă încă de ieri după-amiază, până aseară, pe niciun drum din Vrancea nu au fost semnalate probleme, traficul rutier desfășurându-se în condiții normale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?