Sfârșitul acestei săptămâni va aduce în județ, dar și în întreaga regiune, vânt și ninsori, după cum spun reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Meteorologii anunță că de vineri noapte și până duminică la prânz va ninge în toată țara, în sud și sud-est vor fi la început precipitații predominant sub formă de ploaie și s-ar putea forma polei. De asemenea, aceștia spun că zăpada se va depune pe arii extinse în Moldova, zona Carpaților Meridionali și Orientali, iar în a doua parte a intervalului, și în regiunile sudice și centrale.