Filiala de Cruce Roșie Vrancea și Serviciul Public Județean Salvamont Vrancea invită toți vrâncenii, care doresc să aducă bucurie unor copii necăjiți din munții județului nostru, să contribuie cu ce pot pentru a umple tolba lui Moș Nicolae.
Sub motto-ul „Dăruiește bucurie!”, cele două organizații au demarat o campanie de fonduri, bani și/sau produse pentru a fi distribuite cu ocazia zilei de 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, dar și de Crăciun, pentru 500 de familii defavorizate, cu minim 1300 de copii, din Focșani, Adjud, Odobești, Panciu, Mărășești, Nistorești, Păulești, Soveja, Răcoasa și alte localități din județul Vrancea. „Vă rugăm să ne sprijiniți, în numele celor care nu o pot face, donând dulciuri, produse de panificație, patiserie, băuturi răcoritoare, alimente de bază, fructe de sezon, jucării, îmbrăcăminte și orice altceva. Toate acestea vor aduce bucuria Sărbătorilor de Iarnă în casele multor familii fără posibilități, din județul nostru”, este mesajul Crucii Roșii Vrancea.
Dacă doriți să contribuiți la reușita acestei campanii și să „Dăruiți bucurie”, puteți duce toate lucrurile pe care vreți să le donați, la sediul Filialei de Cruce Roșie Vrancea din Focșani, strada Dimitrie Cantemir nr. 5. Totodată, informații suplimentare puteți obține la telefon 0237.206.961.