Pentru câteva sute de euro, migranți care trec prin Libia în speranța că vor ajunge pe continentul european sunt vânduți la licitație în piețe de sclavi create în această țară de grupări armate ce profită de pe urma marilor fluxuri migratorii dinspre Africa Subsahariană, scrie publicația spaniolă ABC într-un reportaj publicat joi. ‘Bărbat puternic pentru muncă pe câmp’, anunță șeful unei licitații în timp ce ține mâna pe umărul unui migrant african, alții așteptându-și rândul în spatele lui să fie cumpărați ca sclavi, relevă imaginile dintr-o secvență înregistrată în luna august într-o localitate neprecizată din estul Libiei.
Mărturii asemănătoare au fost oferite de numeroși migranți care au reușit să traverseze Marea Mediterană și să ajungă în Europa. ‘Avem zeci de mărturii ce ne arată condițiile înfiorătoare trăite, pentru a le cere bani pentru a-și ‘plăti’ călătoria. Unuia i-au ars mâna pentru ca familia sa să-l audă țipând’, spune reporterului publicației ABC directorul unui ONG, menționând de asemenea că cei care nu plătesc pot ajunge să fie vânduți între diferitele mafii și grupări armate care s-au înmulțit în Libia în contextul haosului ce domnește în această țară de la înlăturarea de la putere a lui Muammar Gaddafi. Bărbații solizi, apți pentru munca în construcții sau alte activități grele, și femeile vândute ca sclave sexuale au un preț cuprins între 200 și puțin peste 500 de dolari, notează publicația spaniolă.
Fenomenul a fost sesizat de mult timp de către Organizația Mondială pentru Migrație (OIM), care menționează că vânzarea migranților s-a răspândit tot mai mult printre traficanții implicați în transportul acestora din Africa înspre Europa, prin Libia, fără să fie însă publicate estimări cu privire la numărul celor care au ajuns să fie vânduți ca sclavi.
Se știe în schimb că în prezent în Libia se află circa 300.000 de migranți care doresc să traverseze Mediterana, după ce alte sute de mii au debarcat astfel în Europa în ultimii ani, mai ales în Italia. În încercarea de a diminua acest aflux, guvernul de la Roma a încheiat cu guvernul libian recunoscut de comunitatea internațională un acord prin care Italia oferă sprijin gărzii de coastă libiene în interceptarea ambarcațiunilor cu migranți. Această cooperare a fost însă calificată de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR) drept ‘inumană’, acest organism considerând că prin retrimiterea migranților în Libia ei riscă ‘detenții arbitrare și pe termen nedefinit și sunt expuși torturilor, violurilor, muncii forțate, exploatării și extorcărilor’.