Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Citaţiile prin e-mail, rarisime


În timp ce unele părți aflate în dosarele de pe rolul instanțelor din Vrancea sunt citate normal, la domiciliu, printr-un document, alte părți care își menționează în ce-rerea de chemare în judecată adresa de e-mail, pot fi înștiințate de proces printr-un document virtual, emis de biroul de citații al instanței. Aceste cazuri rămân însă rarisime pentru că justițiabilii sunt în general oameni de la țară pentru care ideea de internet și de computer nu este încă foarte clară. „De regulă, Tribunalul Vrancea efectuează comunicarea actelor de procedură prin intermediul agentului procedural, în cazul în care părțile își au domiciliul în această localitate, sau prin intermediul serviciilor poștale contravaloarea acestor servicii fiind  plătită direct de către Ministerul Justiției încă de pe parcursul anului 2009”, a precizat Carmen Danțiș, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vrancea. O altă modalitate relativ des utilizată pentru transmiterea actelor procedurale, este cea a transmiterii lor prin fax. Modalitatea este una rapidă și  implică costuri mai puține. „Există și posibilitatea ca respectivele comunicări să se facă prin e-mail, dar această procedură nu este des utilizată. Justițiabilii au posibilitatea de a indica o adresă de e-mail la care doresc să primească corespondența din partea instanței de judecată. Au existat și cazuri în care completul de judecată a pus în vedere părților să fur-nizeze adrese de e-mail în vederea efectuării comunicărilor, dar aceasta datorită numărului mare de reclamanți și pârâți din unele dosare”, a mai adăugat Carmen Danțiș.

***
Oficialii Tribunalului Vrancea ne-au mai spus că normele legale în vigoare prevăd posibilitatea ca cererile și orice alte acte de procedură să fie comunicate prin intermediul agenților procedurali sau prin orice alt salariat al instanței, prin intermediul serviciilor poștale sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Astfel, potrivit articolului 86 din Codul de procedură civilă,  „Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe, în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul.(…) În cazul în care comunicarea potrivit celor precizate anterior nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovada de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea pri-mirii acestuia”. În același sens și Codul de procedură penală prevede faptul că „Chemarea unei persoane în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată se face prin citație scrisă. Citarea se poate face și prin nota telefonică sau telegrafică.
Citațiile se înmânează de agenți anume însărcinați cu îndeplinirea acestei atribuții sau prin mijlocirea serviciului poștal”.
Probabil că citarea dar și transmiterea altor acte procedurale prin e-mail către majoritatea părților din dosarele aflate pe rolul instanțelor din județ dar și din țară se va face în continuare în maniera clasică, prin agent procedural sau poștaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?