Ediția: Vineri 3 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Vineri 3 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Cercetat pentru înşelăciuni cu locuri de muncă


Un focșănean de 39 de ani, suspectat că a indus în eroare peste 200 de persoane cărora le-a prezentat oferte mincinoase cu privire la intermedierea unor contracte de muncă în străinătate, a fost prins și reținut de polițiștii brăileni. Miercuri dimineața, un bărbat din Brăila a reclamat la poliție faptul că a fost înșelat cu suma de 40 de lei, de către o persoană care i-a încasat banii sub pretextul că reprezintă taxa de procesare pentru dosarul de plecare la muncă în Germania. După primirea sesizării, polițiștii au demarat cercetările și l-au identificat pe suspectul U. L., de 39 de ani, din Focșani, pe care l-au condus la sediul Poliției Municipiului Brăila. „Judiciariștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au stabilit că, la data de 9 martie a.c., suspectul a publicat un anunț de mică publicitate într-un ziar brăilean, prin care dorea să recruteze forță de muncă pentru Germania, lăsând pentru contact numărul său de telefon mobil. În ziua de 12 martie a.c., acesta s-a întâlnit cu 31 de persoane cărora le-a spus că este reprezentantul unei societăți comerciale din Brașov, care are ca obiect de activitate recrutarea și plasarea forței de muncă. Victimele au completat cererile pe care suspectul le-a pus la dispoziție, iar la data de 16 martie a.c., până în momentul în care a fost de-pistat de polițiști, a încasat de la 8 persoane câte 40 de lei, reprezentând taxa de procesare pentru dosar”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Brăila. De asemenea, s-a mai stabilit că focșăneanul urma să se întâlnească cu alți 42 de brăileni pe care intenționa să-i înșele prin aceeași metodă. Potrivit polițiștilor din Brăila, focșăneanul ar fi căutat și de polițiștii din Bacău unde ar fi înșelat alte 200 de persoane. Focșăneanul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Judecătoriei Brăila cu pro-punere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

***
Polițiștii recomandă persoanelor interesate să obțină locuri de muncă în străinătate să verifice dacă firma respectivă este auto-rizată să desfășoare activități de recrutare a forței de muncă. De asemenea, cetățenii nu trebuie să achite nicio sumă de bani în avans, chiar dacă li se eliberează documente de încasare în acest sens. Pentru a nu deveni victima unei astfel de infracțiuni, polițiștii recomandă oamenilor ca în momentul în care primesc o ofertă de muncă în țară sau în străinătate, să încerce să afle cât mai multe detalii despre seriozitatea firmei sau a persoanei respective! De asemenea, nu dați curs anunțurilor din ziare, internet sau alte forme de publicitate, până nu verificați seriozitatea lor și solicitați certificatul de acreditare a firmei. În caz de dubiu sesizați imediat Poliția! Atenție la ofertele de muncă în străinătate. Principalele modalități de recrutare sunt cele în care se prezintă condiții financiare deosebit de avantajoase!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?