Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Poliţia Locală nu are bani


Polițiștii locali cu atribuții pe linie de circulație rutieră nu pot merge, deocamdată, la cursuri. Situația se datorează lipsei banilor. Au fost alocați bani pentru cazare și școlarizare, dar nu și pentru hrană. Dacă la început s-a stabilit că ar fi nevoie de aproximativ 5.000 lei de persoană, acum, cu tot cu hrană, suma se ridică la 7.600 lei, bani pe care Primăria nu i-a alocat încă. Prima serie de polițiști locali ar trebui să înceapă cursurile pe 4 aprilie. Åžeful Poliției Locale, Ion Gheorghe, nu crede că aceștia vor putea ajunge. „Prima serie de șase oameni ar trebui să plece la cursuri pe data de 4. Nu cred că vor începe la această dată, din cauza banilor. Nu avem prevăzut pe capitolul bugetar și hrana. Dacă până acum era vorba de 5.000 lei de persoană, acum suma se ridică la 7.600 lei. Încercăm să găsim soluții, dar nu cred că vom reuși până pe data de 4 și, cel mai probabil, oamenii de la noi vor pleca în seria a doua”, a spus Ion Gheorghe. Polițiștii vor urma cursurile timp de trei luni.
Pregătirile pentru înființarea Poliției Locale sunt în toi. În mod normal, aceasta și-a intrat în atribuții de la 1 martie, dar pentru că regulamentul a fost aprobat destul de târziu, mai sunt de pus la punct anumite aspecte. Până în prezent, au fost inscripționate mașinile și s-au făcut legitimațiile. Polițiștii locali așteaptă și echipamentul, iar conducerea încearcă să găsească inclusiv un sediu. În domeniul rutier, polițiștii locali vor căpăta atribuții de dirijare a circulației și de asigurare a fluenței traficului, singuri sau în cooperare cu structurile Poliției Române, inclusiv în privința transporturilor speciale și a celor agabaritice. În cazul accidentelor de circulație, poliția locală are dreptul de a asigura paza locului accidentului, prin luarea tuturor măsurilor de conservare a urmelor și identificare a martorilor, însă anchetarea cauzelor care au dus la producerea accidentelor rămâne de competența Poliției Naționale.
Cea mai mare noutate o reprezintă, însă, dreptul de a constata contravenții și de a aplica sancțiunile prevăzute de Codul Rutier cu privire la oprirea, staționarea și parcarea nere-gulamentară a autovehiculelor, precum și la accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar. Consiliul Local este cel care coordonează Poliția Locală prin intermediul unei comisii, din care fac parte șeful poliției, consilierii locali, primarul, șeful jandarmeriei și alți reprezentanți, potrivit competențelor. Apoi, aprobarea activităților o face tot Consiliul Local, care aprobă structura și bugetul Poliției Locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?