Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Trei moţiuni simple pe sănătate


Comisia de Sănătate a PNL se va întruni, vineri, la Târgu Mureș, pentru a pregăti trei moțiuni simple pe sănătate, a anunțat președintele PNL Covasna, Marius Obreja.
Liderul PNL Covasna, Marius Obreja, a afirmat că vineri se va întruni, la Târgu Mureș, Comisia de Sănătate a Partidului Național Libe-ral. Marius Obreja a afirmat că pe ordinea de zi a ședinței se află definitivarea textelor a trei moțiuni simple pe sănătate, una pe medicina de familie, a doua pe reorganizarea și restructurarea spitalelor, iar a treia pe coplată și medicamentele compensate. Obreja a menționat că la întâlnire vor participa și reprezentanți ai organizațiilor județene, urmând să fie prezent și un delegat al PNL Covasna. În acest context, el a subliniat că PNL Covasna contestă inițiativa Ministerului Sănătății de a muta Centrul de Patologie Neuromusculară „Dr. Radu Horia” de la Vâlcele la Întorsura Buzăului. „Nu suntem de acord cu acest lucru. Este vorba de o inițiativă heirupistă, fără o consultare prealabilă”, a spus liderul PNL Covasna.
El a adăugat că organizația județeană se solidarizează cu bolnavii, cu angajații centrului de la Vâlcele, care protestează față de această inițiativă a Ministerului Sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?