Începând cu sfârșitul anului trecut de câte ori a avut ocazia, președintele celor patru milioane de români (numărul este cel puțin discutabil), ne-a avertizat că lupta împotriva corupției se va extinde, de această dată la liderii marcanți ai sindicatelor, care în opinia sa, manipulează masele împotriva guvernului „Boc cinci sau mai mult, dar numai numeric”.
Era limpede pentru oricine că informațiile au ajuns la președintele românilor menționați mai sus, dar și la ceilalți români, desigur prin intermediul domniei sale, și că cei în cauză trebuia să fie atenți și la modul în care trec strada.
Cum s-a comportat președintele numărului de români menționați mai sus? Ca o babă care bârfește cu colega sa la colțul gardului în oricare sat al României (îmi cer scuze octogenarelor pentru această ironie). Afirm acest lucru, pentru că președintele a deconspirat activități informativ-operative desfășurate de către specialiștii în domeniu.
Se poate pune o întrebare simplă. De ce a făcut acest lucru? Era inconștient sau a dorit să se erijeze în omul care conduce și comandă absolut totul în țara noastră?
Răspunsul este simplu, era conștient și a dorit să demonstreze încă o dată că dumnealui conduce serviciile secrete și o anumită secțiune a parchetului gene-ral. Mai pe înțelesul tuturor, a primit cu siguranță aceste informații, care au un caracter strict secret sau strict secret de importanță deosebită, și în loc să asigure securitatea lor le-a distribuit prin intermediul presei tuturor cetățenilor. Aceasta este deja infracțiune domnilor juriști ai opoziției și vă rog să o rețineți pentru iminenta suspendare din funcție a acestui cetățean!
Mai mult decât atât, a dorit să avertizeze atât viitorii candidați la președinția României, pe cei doi președinți ai opoziției, întregul popor, că de la Cotroceni se conduce inclusiv justiția.
În plan mediatic, cu aceste intervenții prin care a făcut publice informații clasificate, președintele nu a făcut altceva decât să arunce cu noroi în munca serviciilor secrete și probabil a unei părți a parchetului (D.N.A-ul lui Morar), făcând aceste instituții părtașe la mizeria politică din România actuală, dând impresia implicăriii lor în politică.
Conform dispozițiilor președintelui, transmise transparent prin presă, organele abilitate ale statului au trecut la acțiune, presa noastră scrisă și audiovizuală relatând pe larg, evenimentul determinat de reținerea, punerea în libertate și ulterior arestarea liderului marcant al unui sindicat, pe nume Marius Petcu. Motivul arestării sale a fost săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită în valoare de circa 40.000 de euro.
Nu doresc să comentez motivele arestării celui în cauză, din simplul motiv că nu am la dispoziție toate elementele de fapt și de drept care au determinat dispunerea unei asemenea măsuri, care să-mi permită un asemenea comentariu.
În opinia mea este cert însă că acel lider de sindicat nu a fost arestat preventiv fără a exista probe, deoarece magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt în marea lor majoritate profesioniști.
Dacă acest om se face vinovat de săvârșirea uneia sau a mai multor infracțiuni de corupție, ce a gândit acesta când președintele a făcut avertismentul public prin care ignora caracterul unor informații clasificate? La cine credea el că se referă președintele? La liderii de sindicat ai unor scări de bloc din București?
Subiectul ca atare este interesant atât din punct de vedere juridic, cât și politic, deoarece are implicații majore în lupta pentru câștigarea puterii politice care se anunță extrem de dură anul viitor.
Este foarte clar că președintele trebuie să vină în fața electoratului său și al P.D.L. și cu niște rezultate concrete în lupta împotriva corupției, mai concret cu niște condamnări pentru unii corupți din România, corupți care desigur nu sunt portocalii. O va face fără nicio problemă, pentru că „material didactic” există și va exista.