Focșaniul va avea, în curând, prima pistă pentru biciclete, care se va întinde pe aproximativ 5 kilometri. Pista va începe din Sud, de la intrarea în municipiu, și se va termina în zona Oborului de vite. Totodată, trotuarul și bordurile vor fi refăcute, pentru ca bicicliștii să circule în voie. Viceprimarul Bogdan Matișan este încântat de faptul că Focșaniul va fi prietenos cu mediul, dar și cu cei care vor să facă mișcare. „Trotuarul va fi modernizat și vom încerca să păstrăm cât mai mult, spațiul verde. Societatea deja a început lucrările și, până la sfârșitul verii, vom avea pista gata. Practic, se va putea traversa orașul pe două roți”, a spus Matișan.
Lucrarea a fost câștigată de Vega 93 din Galați, iar banii provin din împrumutul contractat pentru refacerea străzilor.