Taxa de primă înmatriculare încalcă legislația Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea mașinilor second-hand din alte state pe teritoriul României, arată Curtea de Justiției a Comunităților Europene, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanțe românești.
„Taxa de poluare introdusă de România, impusă mașinilor la prima lor înre-gistrare în România, contravine legislației Uniunii Europene. Respectiva lege (prin care s-a introdus taxa de poluare la prima înmatri-culare, n.r.) are efectul de a descuraja importul și punerea în circulație a mașinilor second-hand cumpărate în alte state membre”, se precizează într-un comunicat de presă al Curții de Justiție a Comunității Europene (CEJ) dat publi-cității ieri.
Punctul de vedere al CEJ a fost emis la cererea Tribunalului Sibiu, care judecă un proces în care un român a dat în judecată statul întrucât a considerat că taxa de primă înmatriculare este ilegală. La întrebarea Tribunalului Sibiu, CEJ afirmă că legislația europeană interzice statelor membre să ia măsuri de taxare în exces a unor produse provenind din alte state, în favoarea celor de proveniență au-tohtonă.