Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Modificări în circulaţia trenurilor, cu prilejul Sărbătorilor Pascale


CFR Călători va opera, în perioada 22 – 25 aprilie, modificări în circulația trenurilor, în vederea adaptării capacității de transport la traficul de călători estimat cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paște, informează compania.
Astfel, pentru preluarea traficului de călători de pe cele mai utilizate relații, vor circula suplimentar opt trenuri, iar pentru cele mai solicitate destinații din țară, trenurile de călători vor fi suplimentate cu peste 40 vagoane.
Totodată, în zilele de 23, 24 și 25 aprilie, când traficul de călători se va diminua pe unele rute, vor fi anulate o serie de trenuri de rang superior, precum și unele trenuri personale regionale, acestea din urmă urmând să fie anunțate la nivel local.
Trenurile care vor circula suplimentar în data de 25 aprilie sunt: trenul Acc 11652 Suceava Nord (plecare 15.09) – Pașcani – Roman – Bacău – Adjud – Focșani – Buzău – Ploiești Sud – București Nord (sosire 22.20).
În zilele de 21, 22 și 25 aprilie, vor fi introduse suplimentar în circulație trenul Acc 11655 București Nord (plecare 09.08 ) – Ploiești Sud – Buzău – Focșani – Adjud – Bacău (sosire 14.04) și trenul Acc 11656 Bacău (plecare 15.10) – Adjud – Focșani -Buzău – Ploiești Sud – București Nord (sosire 20.15), iar în zilele de 21/22 și 22/23 aprilie trenul R 11661 București Nord (plecare 22.00) – Ploiești Sud – Buzău – Focșani – Tecuci – Bârlad – Iași (sosire 5.29).
De asemenea, în perioada 21 – 26 aprilie, trenurile de călători cele mai solicitate vor fi suplimentate zilnic cu un număr de peste 40 de vagoane, pe cele mai importante relații: cu plecare din/către București Nord către/din Timișoara, Craiova, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Brașov, Oradea, Cluj Napoca, Deva, Târgu Mureș, Sighetu Marmației, Suceava, Piatra Neamț, Bacău, Iași, Galați, Constanța.
Trenurile de rang superior care vor fi anulate sunt următoarele: în zilele de 23 și 24 aprilie – trenurile IC 551 și 554 București Nord – Suceava Nord și retur, trenurile IC 561 (ramura de la trenul 551) și IC 564 (ramura pentru trenul 554) Mărășești – Iași și retur, trenul Acc 1634 Cluj Napoca – Brașov, trenurile Acc 1723 și Acc 1730 București Nord – Râmnicu Vâlcea și retur, trenul Acc 1828/-1 Cluj Napoca – Deva.
Pe 24 aprilie nu vor circula următoarele trenuri: trenul R 653 București Nord – Bicaz, trenul Acc 1553 București Nord – Mărășești, trenurile Acc 1665/-2 (ramura de la trenul 1751/-2) și Acc 1664/-1 (ramura pentru trenul 1752/-1) Adjud – Iași și retur, trenul Acc 1767 Mărășești – Comănești.
Pe 25 aprilie, vor fi suspendate din circulație trenurile IC 552 și IC 553 Suceava Nord – București Nord și retur, IC 562 (ramura de la trenul 552) și IC 563 (ramura pentru trenul 553) Iași – Mărășești și retur, trenul R 654 Bicaz – București Nord, trenul Acc 1554 Mărășești – București Nord, trenul Acc 1768 Comănești – Mărășești, Programul agențiilor de voiaj CFR vor avea program normal de lucru în data de 23 aprilie și vor fi închise pe 24 și 25 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?