Candidatul USL la Primăria municipiului Focșani poate obține cel puțin 60% din voturi la alegerile din 2012, a afirmat, sâmbătă, președintele PNL Vrancea, deputatul Nini Săpunaru. Liberalul a spus, la începutul Delegației Permanente, că ultimul sondaj de opinie realizat la nivelul municipiului arată o creștere semnificativă a PNL, care a depășit PDL în preferințele electoratului și a urcat pe locul al doilea, după PSD. „În Focșani rezultatele provizorii ale unui sondaj arată că avem cel puțin de două ori mai mult decât PDL. Am revenit în poziția de al doilea partid din Focșani. În aceste condiții, candidatul USL poate obține 60-70 % din voturi. Trebuie doar să ne motivăm și să lucrăm în această direcție”, consideră deputatul Săpunaru.
Liberalul le-a explicat membrilor PNL prezenți la eveniment că trebuie organizate întâlniri cu partenerii de alianță, la nivelul tuturor organizațiilor județene.