Biserica Sfântul Nicolae Nou din Focșani a fost neîncăpătoare, aseară, pentru zecile de credincioși care au venit să o serbeze, deoarece s-au împlinit 315 ani de când a fost ctitorită. La eveniment au fost prezenți, pe lîngă mulțimea de preoți și oameni de rând, și Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei Epifanie Norocel, dar și corul Pastorala. Evenimentul a marcat și începerea Deniilor, care se săvârșesc începând cu seara Floriilor și până în Vinerea Mare, când se cântă Prohodul Domnului. Credincioșii au fost încântați de manifestările dedicate împlinirii a 315 ani de la construirea bisericii, iar cântecele evlavioase ale corului Pastorala i-au impresionat până la lacrimi. „Este o seară minunată. Pe lângă faptul că este ziua Intrării Domnului Nostru Iisus Hristos în Ierusalim, această biserică împlinește 315 ani de la ctitorie. Mă bucur că a venit și arhiepiscopul Epifanie Norocel, deoarece este un om de mare credință. Corul Pastorala cântă minunat. Eu vin în fiecare duminică la această biserică, să îi aud cum cântă, pentru că ei sunt prezenți aici”, a precizat Ioana, de 64 de ani, din Focșani. La fel de încântat de eveniment a fost și Gheorghe Tutoș, profesor de limba română. „În primul rând, Pastorala face un act de cultură. Prezența arhiepiscopului Epifanie Norocel demonstrează că acest om este alături de credincioși, mai ales într-o zi atît de importantă pentru credincioși. Această biserică este mereu neîncăpătoare, chiar și eu vin tot timpul aici, ca să ascult Corul Pastorala, dar și pentru că preotul face niște slujbe mi-nunate”, a declarat Gheorghe Tutoș.