Cei zece bărbați propuși pentru arestare preventivă în dosarul „gazolina” vor rămâne cu măsura de a nu părăsi localitatea, după ce Curtea de Apel Galați a respins, ieri, recursurile formulate de doi dintre inculpați și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Printre persoanele cercetate de procurorii vrânceni se numără și doi polițiști și un jandarm, dar pe numele acestora nu a fost propusă arestarea preventivă. Anchetatorii i-au urmărit mai multe luni și au descoperit cum s-ar fi sustras de la stațiile de la Burcioaia și Lespezi, circa 35.000 de litri de gazolină. În urma perchezițiilor au fost descoperite la domiciliile suspecților circa 8.000 de litri. Anchetatorii spun că unul dintre învinuiți avea acasă o adevărată stație de livrare a carburantului iar la una dintre percheziții s-au descoperit circa 4.500 de litri, cetățeanul în cauză având hectare de teren agricol și utilaje la care folosea gazolina, care avea un preț mult mai mic decât al benzinei sau motorinei. Unul dintre suspecți a fost atât de sincer încât le-a spus anchetatorilor că acesta este un fenomen vechi în zonă și de când este el la stația cu pricina, din 1983, se fură gazolină pentru a fi apoi valorificată. În data de 6 aprilie au fost efectuate percheziții la domiciliile suspecților, pe raza județelor Vrancea, Bacău și Galați. Dacă în Vrancea toți suspecții au primit măsura de a nu părăsi localitatea, la Bacău, doi dintre ei au primit mandate de arestare preventivă, ceilalți șase fiind lăsați să plece liberi acasă dar având anumite obligații de respectat.