Pompierii din Adjud au intervenit, ieri dimineață, la ora 8.00, în comuna Păunești, la proprietatea lui Neculai R. Incendiul izbucnit de la un autoturism marca Dacia 1310, în urma producerii unui scurtcircuit electric la un cablu electric neizolat corespunzător, s-a propagat și la acoperișul anexei, confecționat din lemn și cu învelitoare din plăci de azbociment, arzând pe o suprafață de 100 metri pătrați. Totodată, flăcările au mai mistuit un aparat de sudură, un redresor și 2 metri cubi de lemn de foc, toate aflate în interiorul anexei. Pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a deplasat la fața locului Garda de Intervenție din cadrul Secției de Pompieri Adjud cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și nouă subofițeri, pompierii militari acționând în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Si-tuații de Urgență al comunei Păunești, care la rândul lor au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și patru voluntari. Pompierii de pe echipajele SMURD au intervenit și ei pentru soluționarea a cinci situații medicale de urgență. Astfel, s-a intervenit în municipiul Focșani, precum și în comunele Cotești, Boghești și Cârligele. Paramedicii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani și Secției de Pompieri Adjud au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul pacienților la spital, unde au fost preluați de medicii de gardă din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani și Spitalului Municipal Adjud.