Pedeliștii vor să taie de pe lista vârstnicilor care primesc premii în bani de la Primăria Focșani, persoanele care au mai puțin de 100 de ani. Consilierul pedelist Gongu a inițiat un proiect de hotărâre prin care cere acordarea unui premiu în valoare de 2.500 de lei brut focșănenilor care împlinesc 100 de ani. Dacă proiectul s-ar aproba, cele 47 de persoane care au între 90 și 100 de ani nu ar mai primi premiul de 500 de lei, acordat de administrația locală. Ar putea fi premiate doar 4 persoane, din care una are 100 de ani, iar 3 au 101 ani. Consilierul Gongu nu a ținut cont la întocmirea proiectului de hotărâre, că Primăria acordă deja suma de 500 de lei persoanelor care au peste 90 de ani. „Proiectul lui Gongu este o prostie. Vrea să premieze o singură persoană, care împlinește 100 de ani. El a uitat că Primăria Focșani are o Hotărâre de Consiliu Local, în baza căreia premiază cu 500 de lei, în fiecare an, cetățenii care au peste 90 de ani”, spune viceprimarul Bogdan Matișan. Viceprimarul, economist de profesie, susține că suma de 500 de lei a fost aleasă special pentru ca bătrânii să nu plătească impozite, ori în cazul celor 2.500 de lei, bătrânii vor fi obligați să dea o parte din bani la stat.
Pentru anul 2011 sunt programați toți cei 47 de bătrâni să încaseze câte 500 de lei, ceea ce ridică suma totală la 23.500 de lei.