Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Ghişee unice în comunele Negrileşti şi Păuleşti


Localnicii din Negrilești și Păulești vor obține mai rapid documentele și informațiile de la primăriile celor două comune prin intermediul ghișeelor unice înființate la nivelul administrațiilor locale. Ghișeele unice sunt realizate cu fonduri europene prin proiectul „Dezvoltarea capacității administrative- Ghișee unice în comunele Negrilești și Păulești”, cofinanțat din Fondul Social European.

Locuitorii din Negrilești și Păulești au parte de servicii publice la standarde europene prin implementarea unui proiect din fonduri europene pentru pregătirea funcționarilor. Banii europeni au fost alocați în principal pentru realizarea de ghișee unice în cadrul primăriilor din Negrilești și Păulești, respectiv instruirea funcționarilor. Acest tip de proiecte europene poate părea derizoriu în comparație cu unul refe-ritor la investiții în utilaje agricole sau echipament tehnologic.
„Chiar dacă nu se vede, nu este tangibilă, investiția are efecte pe termen lung. Cunoș-tințele dobândite printr-un asemenea curs le putem valorifica pe termen îndelungat iar o investiție într-un echipament se uzează după un interval scurt de timp”, a explicat managerul de proiect, Loredana Dascălu.
Cu ajutorul fondurilor europene, fiecare compartiment al primăriilor beneficiază de o procedură de lucru mai clară, care eficientizează munca angajaților. Primăriile au o procedură privind circuitul documentelor, astfel încât să nu mai existe blocaje în circuitul informațiilor. Au fost create instrucțiuni și formulare pentru cetățeni, pe cele mai uzuale probleme. Aceste formulare și instrucțiuni vor fi disponibile în cadrul Ghișeului Unic și actua-lizate permanent, în funcție de modificările legislative. De asemenea, primăriile beneficiază și de două programe informatice de evidență a stării civile a populației.

Primăriile intră în mediul virtual

Sătenii din Negrilești și Păulești beneficiază atât de o calitate europeană a serviciilor oferite de funcționarii primăriilor cât și de informații online. Cele două primării au pagini de web unde oamenii vor găsi toate informațiile pe care le primesc și la ghișeul unic, respectiv http://primarianegrilesti.ro și paulesti.primarievn.ro.
„Proiectul a venit în întâmpinarea funcționarilor publici și a celor contractuali pentru pregătirea lor profesională. De asemenea, este în interesul cetățenilor pentru că în loca-litățile Negrilești și Păulești au fost realizate cele două ghișee unice care vor pune la dispo-ziția cetățenilor toate informațiile. Proiectul și-a realizat obiectivele propuse. Dacă facem o balanță, între cele două ghișee, de la Negrilești și Păulești, nu este nicio diferență. Vă mulțumesc pentru eforturile depuse în acest proiect. Oamenii participanți la acest proiect au fost interesați să se pregătească din punct de vedere profesional și a deveni performanți în activitatea lor”, a afirmat primarul din Negrilești, Ion Văsuianu.
„De acum totul va fi mai organizat, pentru folosul oamenilor, în concordanță cu cerințele Uniunii Europene. Cele două primării vor avea o capacitate mai mare de a veni în sprijinul oamenilor. Ceea ce au învățat funcționarii vor pune în aplicare pentru a-i ajuta pe oameni”, a declarat Vasile Bratosin, primarul de la Păulești.

Atribuții sporite pentru funcționarii din primăriile mici

Toți funcționarii primăriilor din Negrilești și Păulești au învățat cum să îi ajute pe cetățenii care vin la ghișeele administrațiilor locale. Cei 16 funcționari au participat la cursul de relații cu publicul deoarece intră în contact cu cetățenii iar modul de relaționare trebuie să fie unul profesionist. De asemenea, 12 angajați au fost instruiți în domeniul operării calculatoarelor. În total au fost organizate 10 cursuri la care au participat câte 8 persoane din cadrul fiecărei primării partenere. Funcționarii s-au specializat în munca de agent agricol, asistență socială, controlul lega-lității actelor administrative, în domeniul ma-nagementului schimbărilor în organizațiile publice, auditului intern, în domeniul achizițiilor publice dar și în dome-niul impozitelor și ta-xelor locale.
Lectorul Constantin Crețan a arătat, în cadrul conferinței de presă, că acest proiect a fost util și pentru profesorii care au predat la aceste cursuri. „La o primărie mică este o situație deosebită față de o altă administrație locală. Un funcționar public de aici trebuie să fie pregătit în mai multe domenii decât un funcționar de la o primărie mare”, a afirmat Constantin Crețan, precizând că rămâne la dispoziția funcționarilor din cele două primării pentru a le oferi sfaturi și recomandări atunci când au nevoie.

Valoarea totală a proiectului este de 305.643.00 lei fără TVA. Asistența financiară nerambursabilă este de 98%, respectiv 299.530.14 lei, iar fiecare primărie contribuie cu câte 1%, respectiv 3.056.43 lei. Toate cheltuielile din cadrul proiectului au fost susținute de Primăria Negrilești până la recuperarea fondurilor de la autoritățile europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?