Echipa de fotbal FC Panciu urcă în ierarhia ligii a treia la fotbal. În această seară, elevii antrenorilor Ionică Serea și Dănuț Bolocan au trecut la pas, 2-0 (1-0) pe teren propriu împotriva formației Politehnica Galați, grupare antrenată de fostul tehnician al echipei „dintre vii”, Damian Băncilă. Panciu a deschis scorul după 22 de minute. Radu a pătruns în careu, a driblat doi adversari și a trimis în bară, mingea a ajuns la Bîra, care a punctat din careul mic. Pe final de primă repriză, lovitura de cap expediată de Gurguiatu a fost respinsă de portarul Politehnicii, balonul a ajuns la Bucătaru, care, din careul mic, a șutat în portar (42). În minutul trei de prelungiri, Stoian a stabilit scorul final, după ce a finalizat cu un șut sec din interiorul careului o acțiune colectivă a echipei păncene. FC Panciu a evoluat cu: Lazăr – Parlac, R. Stan, Gurguiatu, Cl. Mihai – Stanciu, Bîra, Bucătaru, Stoian – Costin, I. Radu. Au mai intrat pe durata partidei: Dobrescu, Gălățeanu și Cioran. Etapa viitoare, păncenii (locul 9 în ierarhie) vor evolua pe terenul formației clasate pe locul secund, ASC Bacău.