Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan a rămas duminică, fără permisul de conducere. Polițiștii din Râmnicu Sărat au fost cei care i-au reținut permisul pentru următoarele 90 de zile după ce a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce rula cu o viteză de 113 kilometri pe oră. Polițiștii buzoieni spun că președintele Consiliului Județean Vrancea, a fost filmat de radar duminică după-amiază, în timp ce se îndrepta dinspre Focșani spre Buzău. Oprișan a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliție pe strada Alexandru Ioan Cuza din Râmnicu Sărat și i s-a adus la cunoștiință viteza cu care rula. Pentru această abatere, Marian Oprișan nu mai are voie să conducă în următoarele trei luni și a primit și nouă puncte de amendă. Președintele Cosiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan a precizat că se grăbea să ajungă la București. „Cine muncește mai și greșește. Mă grăbeam să ajung la București. Asta este!”, a afirmat Marian Oprișan. Președintele CJ Vrancea își poate recupera permisul de conducere mai repede dacă va dori să susțină o testare.