Actorul Daniel Radcliffe, interpretul vrăjitorului Harry Potter din franciza de succes omonimă, are o avere de 48 de milioane de lire sterline (54 milioane de euro) și se situează pe primul loc în topul pe 2010 al celor mai bogate tinere vedete din Marea Britanie realizat de The Sunday Times. Daniel Radcliffe, în vârstă de 21 de ani, a strâns o avere de 48 de milioane de lire sterline datorită rolului din franciza „Harry Potter”, dar și celor din producții puse în scenă pe Broadway (New York) și West End (Londra), potrivit The Sunday Times. Succesul seriei cu vampiri „Amurg/ Twilight” i-a adus actorului Robert Pattinson, în vârstă de 24 de ani, o avere totală de 32 de milioane de lire sterline. Potrivit unor surse din piață, Pattinson ar fi semnat o înțelegere potrivit căreia ar primi 2,5% din încasările următoarelor două părți din franciza „Amurg”. Pe poziția a treia în acest top s-a situat Keira Knightley, în vârstă de 26 de ani, cu o avere de 30 de milioane de lire sterline, obținută mai ales datorită rolurilor din seria „Pirații din Caraibe”, dar și unor contracte cu Chanel. Producătoarea și actrița Kiera Chaplin, nepota lui Charlie Chaplin, în vârstă de 29 de ani, s-a situal pe locul al patrulea, cu o avere totală de 28 de milioane de lire sterline. Topul cinci al celor mai bogate vedete britanice cu vârsta până în 30 de ani este completat de Rupert Grint și Emma Watson, fiecare cu o avere de 24 de milioane de lire sterline.