Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Grădiniţa nr.7 s-a cutremurat


Doi preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit nr.7 din Focșani au fost actori, într-un scenariu pus la cale de angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea. Activitatea a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Pompierii, împreună cu reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, au organizat un exercițiu de alarmare în caz de cutremur, pentru a-i pregăti pe elevi să acționeze în situații limită. Întreg scenariul s-a desfășurat ca într-o situație reală, după declanșarea presupusului cutremur, micuții fiind evacuați din sălile de clasă. Apoi, un grup de voluntari ai unei școli sanitare postliceale a acordat primele îngrijiri medicale copiilor găsiți sub dărâmături. Exercițiul a decurs ca la carte și le-a fost benefic preșcolarilor în însușirea primelor cunoștințe în ceea ce privește modul de acțiune în caz de cutremur. Simularea de cutremur face parte dintr-un parteneriat educațional derulat sub titulatura „Focul, prieten sau dușman”, încheiat între Grădinița nr.7 și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea. „Copiii s-au dovedit a fi foarte receptivi la această acțiune, evacuarea lor derulându-se fără probleme”, a declarat Claudia Enache, directorul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7 din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?