Tineri și adulți deopotrivă au sărbătorit ieri, Ziua Europei. Special pentru ei, Consiliul Județean a organizat o competiție de mini-fotbal, un eurocros, desene pe asfalt, care din cauza vremii s-au transformat în desene pe hârtie, și grafitti. Ziua s-a încheiat cu un spectacol, ce a avut loc în Piața Gării din Municipiul Focșani. Pe scenă au urcat membrii Ansamblului Folcloric „Å¢ara Vrancei”, Future Underground, Aurelia Chirazi, Lavinia, Andreea Bănică, Narcotic Sound și Christian D. La final, a fost un show marca CRBL. De altfel, întreg spectacolul a fost prezentat de CRBL.
Ieri nu s-a serbat doar Ziua Europei, ci și Ziua Independenței de Stat. Monumentul Independenței din fața Tribunalului Vrancea a fost gazda manifestărilor militare și religioase dedicate acestei zile. Fanfara militară a oferit un adevărat spectacol tuturor celor prezenți la manifestrăile organizate la Monumentul Independenței, scoțându-i din ședințe chiar și pe judecătorii, grefierii, avocații și cetățenii care se aflau în clădirea Tribunalului.
Vrâncenii s-au distrat aseară, în Piața Gării, la spectacolul organizat în cinstea Zilei Europei de Consiliul Județean. Ca de fiecare dată, ei au răspuns pozitiv invitației la distracție. Vremea s-a îndurat de nevoia oamenilor de a-și mai descreți frunțile, care mai au nevoie din când în când și de un moment în care să uite de grijile oferite pe tavă de vremurile grele prin care trecem. Ca la fiecare spectacol, focșănenii au fost invitați la distracție și voie bună de membrii Ansamblului Profesionist „Å¢ara Vrancei” din Focșani. Aceștia au împărtășit spectatorilor cântece scoase din lăzile de zestre ale românilor, au minunat privirile cu costume vechi, care amintesc de strămoșii noștri și care împletesc în frumusețea lor natura și plaiurile mioritice în zi de sărbătoare. Nu numai gusturile celor care iubesc muzica populară autentică au fost satisfăcute, pentru că au urcat pe scenă apoi, prezentați de celebrul CRBL, Future Undergraund. Atmosfera s-a încins de-a binelea când pe scenă a urcat Lavinia și mai târziu Andreea Bănică. Îmbrăcate sexy, alături de dansatoare provocatoare sau dansatori plini de energie care emanau masculinitate, cele două dive au știut să-și țină publicul aproape. „Am cântat de foarte multe ori la Focșani și de fiecare dată când am fost invitată, am venit cu mare plăcere. Publicul este minunat, iar asta este mulțumirea unui artist. Am avut o mare surpriză atunci când am aflat că partenerul meu de la emisiunea «Dansez pentru tine» este din Focșani și am fost extrem de încântată, pentru că eu mă simt atașată de acest oraș și de oamenii de aici. Acum, când vin să cânt aici, plăcerea este cu mult mai mare. Odată ajunsă la Focșani îmi vizitez și buni prieteni și mă refer la Decebal și la familia lui, cu care am o relație deosebită. Întotdeauna vom rămâne prieteni și de fiecare dată voi veni aici cu mare drag”, ne-a spus Lavinia.
Show-ul a fost unul de zile mari, fiind încheiat de Narcotic Sound & Christian, urmați de CRBL, care a fost cel mai așteptat om al serii.