Maranda Laica, femeia din Homocea acuzată de evaziune fiscală – respectiv că ar fi livrat prin intermediul societății al cărei administrator era, carne de ovină și bovină, dar nu a înregistrat toate operațiunile în contabilitate – a fost condamnată, luni, la 3 ani de închisoare cu suspendare. „Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale și a pedepselor accesorii în condițiile articolului 861 Cod penal. Atrage atenția inculpatei cu privire la consecințele săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare de 8 ani stabilit potrivit art. 862 Cod penal.(…). Supravegherea inculpatei se va realiza de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea”, se arată în sentință. Pe lângă pedeapsa pe care a primit-o, femeia de 61 de ani a fost obligată de instanță la plata sumei de 28.340 lei, plus dobânda legală până la data plății efective către ANAF. Reamintim că Maranda este administratorul firmei SC Marandion SRL. Potrivit rechizitoriului aflat la dosarul cauzei, femeia a prejudiciat bugetul de stat cu 28.340 de lei. În momentul în care a fost audiată, Maranda a spus că nu a avut contabil la firmă și nu s-a priceput să treacă în evidențele contabile toate operațiunile. În fața judecătorilor, inculpata a decis să uzeze de dreptul de a recunoaște fapta ca să primească o pedeapsă redusă.