O femeie de 31 de ani, din localitatea Toplița a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Adjud, după ce a înghițit 10 tablete de diazepam, medicament care se folosește pentru tratarea stărilor de tensiune, neliniște și agitație. Pacienta le-a spus cadrelor medicale de la UPU Adjud că a vrut să se sinucidă din cauza unor probleme familiale. Femeia prezenta astenie, vertij, greață, dureri epigastrice și a beneficiat imediat de măsuri de depurare a toxicului, antidotism și terapie simptomatică. Pacienta a fost tri-misă la Spitalul Județean de Urgență ” Sf. Pantelimon” din Focșani, dar s-a reîntors la Adjud deoarece nu se mai afla în stare gravă. Femeia care a vrut să-și pună capăt zilelor a refuzat internarea în unitatea medicală adjudeană.