Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Şefului Penitenciarului Focşani i-a expirat împuternicirea


Åžefului Penitenciarului Focșani, comisar Dan Gheorghe Brehuescu, îi expiră mâine împuternicirea. El a fost numit la comanda Penitenciarului Focșani pe data de 15 februarie, iar împuternicirea este valabilă până pe data de 15 mai, respectiv duminică.
Numirea în funcție a lui Brehuescu a venit ca urmare a unui ordin emis de  Ministerul Justiției: „În conformitate cu Ordinul Ministrului Justiției nr. 3561/C, începând cu data de 15  fe-bruarie 2011, domnul comisar de penitenciare Dan Gheorghe Brehuescu a fost împuternicit în funcția de director  al Penitenciarului Focșani, pentru o perioadă de 3 luni, dar nu mai mult de data ocupării postului prin concurs”.
Postul nu a fost scos la concurs deocamdată, ceea ce înseamnă că zilele acestea, va fi luată o decizie cu privire la persoana care va îndeplini atribuțiunile de șef al Penitenciarului Focșani. Potrivit purtătorului de cuvânt al Pe-nitenciarului Focșani, inspector principal Georgeta Gură, până ieri după-amiază, la Penitenciarul Focșani nu ajunsese nicio informare despre conducerea instituției și cel mai probabil, atribuțiile de șef vor fi îndeplinite în continuare de comisarul Dan Gheorghe Brehuescu.
Comisarul Dan Gheorghe Brehuescu i-a luat locul comisarului șef Ion Diță. În zilele următoare, se va ști cu exactitate dacă altcineva va prelua conducerea Penitenciarului Focșani, sau dacă va rămâne tot comisarul Brehuescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?