Locuitorii comunei Tulnici sunt chemați, duminică, la vot, pentru a-și alege primarul, în cadrul alegerilor parțiale locale ce sunt organizate în această localitate. Alegerile locale au loc ca urmare a faptului că, pe data de 8 martie, primarul social democrat Vasile Aguridă a decedat într-un accident rutier. Sunt așteptate la vot aproximativ 2900 de persoane. Conform legii, campania electorală se va încheia sâmbătă dimineață la ora 7.00. Pentru buna desfășurare a alegerilor au fost tipărite 3.625 de buletine de vot, inclusiv rezerva de 10%. De asemenea, au fost confecțio-nate și 2.913 timbre autocolante, 12 ștampile de vot și patru de control. Totodată, s-au stabilit și locațiile celor patru secții de votare, primele două la Casa Obștii Tulnici A și Casa Obștii Tulnici B, a treia secție în Åcoala din localitatea Coza, iar ultima la Åcoala din Lepșa. Pentru prima secție de votare, preșe-dintele tras la sorți este Alina Daraban iar locțiitor – Georgică Păun. Pentru a doua secție a fost extras președintele Aniela Tătaru, iar locțiitor – Gheorghe Andone. Pentru secția III președintele tras la sorți de către Costică Diță a fost Marius Valentin Gheorghe și locțiitor – Tiberiu Cobati. Åi, în final, pentru secția IV președintele extras a fost Claudiu Giurgea și locțiitor – Nela Puiu. Alegerea primarului va începe la ora 7.00 și se va încheia la ora 21.00.