Doi prieteni, care au băut o noapte întreagă prin mai multe baruri și discoteci, au ajuns să se ia la bătaie, după ce au găsit un local închis, iar unul dintre ei nu a mai apucat să facă cinste celuilalt. Cert este că în urma bătăii primite de la Vasile F., de 21 de ani, prietenul său a avut nevoie de zile de îngrijiri medicale. Cazul celor doi a ajuns în atenția polițiștilor și ulterior a procurorilor. În rechizitoriul întocmit pe numele lui Vasile F. se arată că în ziua de 2 octombrie 2010, s-a întâlnit cu prietenul său la un restaurant, de aici au plecat la un bar, după care au plecat într-un club. Peste tot au consumat băuturi alcoolice. Spre dimineață, au vrut să meargă în discotecă, dar au găsit localul închis. Probabil din cauza stării de ebrietate, Vasile l-a lovit pe prietenul său pe motiv că nu a vrut să-i facă cinste.